SPIM reprezintă în acest moment, o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Agenţiei Europene de Mediu precum şi a statelor membre şi partenere, în vederea modernizării şi simplificării realizării colectării, schimbului şi utilizării datelor şi informaţiilor necesare pentru elaborarea şi implementarea politicilor de mediu, conform căreia sistemele actuale de raportare, în cea mai mare parte centralizate, sunt înlocuite progresiv cu alte sisteme bazate pe acces, partajare şi interoperabilitate.
Astfel, conform conceptului SPIM, datele şi informaţiile referitoare la mediu vor fi stocate în format electronic în diferite baze de date de pe cuprinsul UE, care vor fi interconectate în mod virtual şi compatibilizate între ele.
Înfiinţarea SPIM are la bază Comunicarea Comisiei Europene fin februarie 2008 denumită: “Către un sistem partajat de informaţii referitoare la mediu” (SPIM)
Descarcati aici Comunicarea Comisiei Europene - SPIM
Obiectivul SPIM este să se creeze un sistem descentralizat dar integrat de informaţii referitoare la mediu, inclusiv cu ajutorul tehnologiei prin satelit, care să poate fi accesat pe internet cu ajutorul unui motor de căutare sau prin intermediul protocolului HTTP şi care se bazează pe o reţea a furnizorilor de informaţii publice în scopul partajării de către aceştia a datelor şi informaţiile referitoare la mediu.
Legături utile:
http://ec.europa.eu/environment/seis/index.htm
http://www.eea.europa.eu/multimedia/shared-environmental-information-system-seis
Principiile care stau la baza SPIM
Principiile de bază ale sistemului partajat de informaţii referitoare la mediu, sunt următoarele:
- informaţiile trebuie gestionate cât mai aproape cu putinţă de sursa lor;
- informaţiile trebuie colectate o singură dată şi partajate între părţile interesate pentru a fi utilizate în diferite scopuri;
- informaţiile trebuie să fie rapid accesibile autorităţilor publice, pentru a le permite să îşi îndeplinească cu uşurinţă obligaţiile de raportare prevăzute de lege;
- informaţiile trebuie să fie rapid accesibile utilizatorilor finali, în primul rând autorităţilor publice de la toate nivelurile, de la nivel local până la nivel european, pentru a le permite să evalueze în timp util starea mediului şi eficienţa politicilor lor şi în vederea elaborării unei politici noi;
- informaţiile trebuie, de asemenea, să fie accesibile pentru a da posibilitatea utilizatorilor finali, autorităţi publice şi cetăţeni, să facă comparaţii la scara geografică corespunzătoare (de exemplu la nivelul ţărilor, oraşelor, bazinelor geografice) şi să participe în mod semnificativ la dezvoltarea şi implementarea politicii de mediu;
- informaţiile trebuie să fie disponibile în totalitate publicului larg, la nivel naţional şi în limba (limbile) corespunzătoare, după examinarea atentă a nivelului adecvat de compilare a datelor şi sub rezerva constrângerilor legate de confidenţialitate;
- partajarea şi prelucrarea informaţiilor trebuie să se facă cu ajutorul programelor „open-source”.
Legături utile: http://www.eea.europa.eu/about-us/what/shared-environmental-information-system
SPIM va avea avantajul utilizării posibilităţilor furnizate de tehnologiile de informaţie şi comunicare, în vederea punerii în practică a principiului “monitorizează o singură dată la momentul oportun şi utilizează în scopuri multiple”.
Acest lucru va face posibil ca datele existente în timp real, să fie disponibile factorilor de decizie şi va permite acestora să ia decizii imediate care să salveze vieţi. Experienţele existente în cazul incendiilor de păduri, a inundaţiilor şi secetelor, demonstrează cum informaţiile de mediu actualizate pot face diferenţa în caz de situaţii de urgenţă. SPIM va permite ca datele să fie combinate cu informaţii din surse diferite şi în consecinţă vor fi rapid efectuate analize inter tematice şi intersectoriale, care sunt necesare politicilor de mediu la nivelul UE. De exemplu, efectele poluării atmosferice asupra sănătăţii populaţiei pot fi suprapuse peste regiuni specifice sau arii geografice şi analizate cu participarea tuturor în mod colectiv, iar acţiunile pot apoi rezulta în baza rezultatelor obţinute.
Agenţia Europeană de Mediu (AEM) are de jucat un rol crucial în implementarea SPIM, aceasta stând la baza multora dintre principiile descrise în Comunicarea Comisiei Europene.
Reportnet fiind instrumentul gestionat de reţeua EIONET, utilizat de statele membre AEM şi statele membre UE în vederea transmiterii datelor cu privire la mediu, acesta trebuie să fie adoptat în întregime de aceste state şi va trebui să fie adaptat progresiv pentru a fi compatibil cu sistemul de partajare European în curs de creare.
Astfel, având în vedere că AEM continuă să îşi îndeplinească mandatul de a furniza în timp real informaţii fiabile privind mediul, va fi foarte important ca SPIM să devină centrul strategiei sale.
Activităţile aflate în derulare la nivel european, naţional şi regional, trebuie consolidate şi coordonate în conformitate cu SPIM. În cadrul Comisiei Europene se va acorda prioritate implementării directivei INSPIRE şi continuării dezvoltării iniţiativei GMES, care vor servi ca bază atât pentru îmbunătăţirea partajării datelor şi informaţiilor referitoare la mediu în Europa, cât şi pentru furnizarea de servicii factorilor publici de decizie şi cetăţenilor.
În acest fel se va garanta că SPIM, INSPIRE şi GMES se sprijină reciproc.
De asemenea, ţinând seama de principiile SPIM, AEM a finalizat cu succes „proiectul SENSE”, în cadrul căruia în cazul a 13 state, a fost stabilit un proces automat online de transmitere a informaţiilor cu privire la starea mediului, de la paginile naţionale oficiale de internet ale acestor state către pagina oficială de internet a AEM pentru SOER (The European environment — state and outlook 2010).
http://www.eea.europa.eu/about-us/what/2018inspire2019-directive
http://inspire.jrc.ec.europa.eu/
Începând cu anul 2007, Agenţia Europenă de Mediu a organizat în statele sale membre şi partenere, aşa numitele “SEIS Country Visits”, în vederea explicării SPIM, a încurajării implementării acesteia, precum şi a identificării activităţilor existente în acest domeniu la nivel naţional.
În România, această vizită de ţară a AEM a avut loc în perioada 04-05 Octombrie 2010.
Informaţii detaliate cu privire la această vizită de ţară în România, se pot accesa la următoarea legătură de internet:
http://mmediu.ro/RO-EEA-EIONET/presentations_seis%20cv_2010.htm