Soluțiile bazate pe natură, consolidarea cooperării între țările membre, implicarea tinerilor noile chei în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice în Bazinul Dunării

Data publicarii : 12 Dec 2022

Soluțiile bazate pe natură, consolidarea cooperării între țările membre, implicarea tinerilor noile chei în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice în Bazinul Dunării  

 

 

Reuniunea Grupurilor Comune de Coordonare a Ariilor Prioritare 4 „Calitatea apei”  și 5 „Riscuri de mediu”, din cadrul  Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), s-a desfășurat în perioada 22-23 noiembrie 2022, la Budapesta.

 Având în vedere că există o legătură directă între asigurarea calitatății apei și managementul riscurile de mediu, coordonatorii celor două domenii prioritare din Strategia Dunării și-au reunit eforturile și au organizat o întâlnire comună a grupului de coordonare, la Budapesta și online, propunând subiecte importante la masa discuțiilor.

În cadrul ședinței speciale dedicate Ariei prioritare 4(AP 4) au fost  analizate și promovate documentul de restaurare a rutelor de  migrație a peștilor și broșurile pe proiecte de calitate a apei, activitățile din cadrul subbazinelor din Bazinul Dunării, noi posibilități de finanțare. Un punct special  a fost cel dedicat agriculturii verzi.

De asemenea, au fost aduse în prim plan știri de ultimă oră din domeniu, informații și planuri de viitor ale Uniunii Europene, prezentate de reprezentantul Direcției Generale Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene.

Totodată, s-au analizat activitățile AP 4 & AP 5 de la ultima ședință a  grupurilor de coordonare, precum și activitățile propuse pentru următorii 6 ani.

Au fost actualizate informațiile despre activitățile partenerilor cheie - Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), Convenția Carpaților(Carpathian Convention), Parteneriatul Global pentru Apă-GWP,  Comisia Internațională a bazinului râului Sava(ISRBC).

În prima zi a reuniunii, un moment deosebit l-a constituit prezența reprezentanților Consiliului Tinerilor din zona Dunării, masteranzi din Ungaria în diplomația apei. Aceștia au vorbit despre provocările apărute în activitatea tinerilor, nevoia de a fi implicați în hotărârile ce se iau la nivelul Uniunii Europene. Tinerii au arătat că pot pune în slujba protecției mediului puterea de muncă, determinarea și informațiile lor. „Tinerii au multe idei și trebuie să facem schimb de idei cu ei”, a spus Balázs Horváth, co-cooronatorul ungar al AP 4. Importanța colaborării cu tinerii a fost subliniată de toți cei prezenți la reuniune, iar Johan Magnusson, din partea Comisiei Europene, a amintit că în  anul 2023  va fi anul educației și al îmbunătățirii competențelor și tinerii trebuie să beneficieze de tot ce este mai bun.

 În cea de a  doua zi a întâlnirii s-a desfășurat o sesiune comună care a avut ca teme seceta și identificarea soluțiilor bazate pe natură; au fost prezentate proiectele finalizate și alte aspect referitoare la activitățile AP 4 și AP 5.

Anul 2022 a fost marcat de secetă, una dintre marile încercări căreia europenii au trebuit să îi facă față. Este un fenomen determinat de efectele schimbărilor climatice. Iar acestea vin cu tot felul de dezastre, de la inundații, la a viituri rapide, secetă, furtuni și alte feomene meteorologice periculoase. Toate acestea afectează viața și sănătatea oamenilor, siguranța acestora, și nu în ultimul rând economia.  În acest context, au subliniat participanții la reuniune, trebuie acționat cât mai rapid, trebuie identificate soluții bazate pe natură, pentru a face față efectelor schimbărilor climatice, pentru a le contracara.

Readucerea naturii într-o stare cât mai bună, restaurarea anumitor zone din bazinul Dunării, ce duc la însănătoșirea biodiversității, toate acestea pot avea o contribuție esențială în ceea ce privește prevenirea dezastrelor naturale, în special atenuarea riscului la inundații, dar și măsuri care trebuie să combată deficitul de apă și  seceta.

 Johan Magnusson a subliniat că având în vedere toate acestea, „trebuie să lucrăm mai mult în Bazinul Dunării, să ne reconectăm cu noi și cu oamenii. Trebuie explicat oamenilor că este vorba despre mediul nostru, despre apa noastră”. În actualul context climatic, trebuie luate măsuri de la nivelul comunităților mici până la nivelul comunităților mari. 

Reprezentantul co-coordonatorului român a arătat, la rândul său, cât de importantă este colaborarea, în general, dar mai ales între cele două arii prioritare, 4 și 5, și a arătat disponibilitatea partenerului român din cadrul SUERD de a susține măsurile propuse.

De asemenea, la final a avut loc o sesiune specială a AP 5 dedicată Grupului de lucru pentru managementul dezastrelor AP5.

În cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, România, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, asigură co-coordonarea Ariei prioritare 5 (AP 5) – Managementul riscurilor de mediu împreună cu Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria.

Mai multe detalii despre activitățile desfășurate de aceste domenii prioritare sunt disponibile pe site-urile dedicate:

https://waterquality.danube-region.eu/

https://environmentalrisks.danube-region.eu/

 

Descarca document