COMUNICAT DE PRESĂ București, 19 noiembrie 2024
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, conduce delegația României la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP29, care are loc în perioada 11-22 noiembrie 2024 la Baku, Azerbaidjan. În acest context, șefi de stat, miniștri, negociatori, reprezentanți ai societății civile se întâlnesc pentru a intensifica eforturile destinate combaterii schimbărilor climatice.
Ministrul Mircea Fechet a susținut Declarația națională a României la COP 29:
“Comunitatea științifică continuă să ne avertizeze că depășirea pragului de 1,5 grade Celsius duce la o realitate apăsătoare. Înseamnă insecuritate economică, socială și politică, inclusiv migrația climatică. Aceste situații trebuie să le evităm cu orice preț! Trebuie să acționăm împreună, lăsând deoparte diferențele și concentrându-ne pe ceea ce este esențial: păstrarea unei lumi în care generațiile actuale și viitoare pot trăi. România, împreună cu toate statele membre ale UE, se angajează ferm să implementeze măsurile necesare pentru a aborda schimbările climatice, atât în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și adaptarea la efectele negative ale acestora”.
Totodată, demnitarul român a arătat faptul că România are o strategie pe termen lung pentru a atinge neutralitatea climatică, cel târziu, până la jumătatea secolului.
„Măsuri sectoriale specifice sunt incluse în Planul național pentru energie și climă, concepute pentru a asigura traiectoria corectă către neutralitate și punerea în aplicare a NDC la nivelul UE pentru 2030. Rezultatele COP29 ar trebui să confirme hotărârea noastră globală de a elimina treptat combustibilii fosili și de a accelera tranziția energetică. Impactul fizic al schimbărilor climatice ne arată că trebuie să acționăm pe scară largă asupra adaptării.
România a adoptat în această vară o nouă Strategie Națională de Adaptare la Schimbările Climatice, cu un plan de implementare dedicat, care conține măsuri specifice pentru 13 sectoare economice și sociale. Suntem conștienți că implementarea atât a măsurilor de reducere a emisiilor, cât și a măsurilor de adaptare implică diverse provocări, inclusiv financiare. La COP29, negocierea noului obiectiv colectiv cuantificat(NCQG-New Collective Quantified Goal) este complexă și reflectă tensiunile globale actuale, dar și oportunități de colaborare internațională pentru a aborda una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre: mobilizarea resurselor suficiente pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris.
Implicarea tuturor entităților – sectoarele economice publice și private, instituțiile publice centrale și locale, mediul academic și ONG-urile – este crucială în realizarea ambițiilor noastre în materie de climă. În acest scop, în România, în prezent, acordăm prioritate dezvoltării de parteneriate cu sectorul privat în domeniul energiei, transporturilor și decarbonizării industriei”, a menționat ministrul Fechet.
În marja reuniunii, ministrul român al mediului, apelor și pădurilor a avut o întâlnire bilaterală cu ministrul mediului din Republica Moldova, Sergiu Lazarencu, care și-a exprimat hotărârea de a avansa în transpunerea legislativă de mediu și, totodată, aprecierea pentru susținerea părții române în acest sens:
„Dorim să mulțumim colegilor noștri omologi români care ne susțin în avansarea transpunerii legislației europene de mediu și în implementarea acesteia. Apreciez, de asemenea, relațiile bune și strânse dintre cele două ministere, precum și modelele de bune practici pe care am avut ocazia să le împărtășim în cadrul vizitelor comune efectuate de ambele părți. Chiar în urmă cu 3 zile am avut o acțiune de împădurire la noi în țară, care face parte din campania națională care urmărește reabilitarea fondului forestier degradat și crearea de noi păduri. Ne bucurăm de sprijinul pe care îl avem din partea României în demersurile noastre spre o dezvoltare și gestionare sustenabilă a pădurilor noastre. De asemenea, laboratorul mobil performant pentru prelevarea probelor de apă, aer și sol, pe care îl vom primi de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului din România, ne va sprijni în stabilirea gradului de poluare”, a subliniat ministrul mediului din Republica Moldova, Sergiu Lazarencu.
De asemenea, demnitarul român a avut o întâlnire bilaterală cu ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei, Svitlana Grynchuk, unde ambele părți și-au exprimat aprecierea pentru colaborarea dintre cele două state și au manifestat interesul pentru dezvoltarea proiectelor comune, cu respectarea principiilor europene, de protejare a mediului.
În cadrul segmentului de nivel înalt s-a desfășurat, la Pavilionul Ucrainei, evenimentul „Securitatea mediului și ambiția climatică: reducerea decalajelor”. Demnitarul român a subliniat că „daunele aduse mediului nu respectă frontierele. Nu avem timp de pierdut. Trebuie să ajutăm, să sprijinim și să lucrăm împreună! România subliniază importanţa implicării experţilor şi organizaţiilor internaţionale cu experienţă în restaurarea ecosistemelor pentru a elabora strategii eficiente. De asemenea, suntem de acord că, în astfel de circumstanțe, este important să se pună în aplicare politici care să integreze mecanismele rezilienței ecologice în politicile de securitate. Trebuie să ne unim pentru a asigura protecţia mediului şi restaurarea reciprocă a ecosistemelor afectate.”
Tot în cadrul segmentului de nivel înalt, ministrul român a participat la discuții concentrate pe teme ca: asigurarea rezilienţei şi sustenabilităţii în domeniul mediului, evaluarea impactului pierderilor și daunelor aduse mediului (abordări metodologice), securitatea mediului și ambiția climatică (reducerea lacunelor).
În încheierea intervenției sale din cadrul COP 29, demnitarul român a apreciat: „Implementarea acțiunilor climatice ar trebui să fie percepută de noi toți ca o oportunitate pentru dezvoltare economică, incluziune socială, asigurarea securității, bunăstării și păcii. Trebuie să lucrăm împreună la conștientizare, educație și participare incluzivă pentru o tranziție justă, pentru gestionarea eficientă a schimbărilor climatice și pentru menținerea în viață a obiectivului Acordului de la Paris. Transparența rămâne un pilon fundamental în toate etapele acestui proces. Eșecul nu este o opțiune pentru nimeni”.
Din delegatia României fac parte și secretarul de stat MMAP, Cristian Valer Beșeni, E.S. Ambasadorul României la Baku, Vasile Soare, precum și reprezentanți MMAP, ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului - ANPM, Administrației Fondului pentru Mediu-AFM și Administrației Naționale de Meteorologie-ANM.
Cea de-a 29-a Conferință a ONU privind schimbările climatice (COP29) își propune să accelereze acțiunea globală privind schimbările climatice pe fondul escaladării provocărilor de mediu. Conferința se concentrează pe asigurarea investițiilor financiare semnificative necesare pentru a reduce emisiile și pentru a proteja populațiile vulnerabile, îndemnând totodată națiunile să-și actualizeze planurile de acțiune pentru climă pentru a îndeplini obiectivul de 1,5°C al Acordului de la Paris.
Conferința din acest an este găzduită de Azerbaidjan, care deține președinția COP29.
UE lucrează cu parteneri care au aceleași opinii pentru a asigura un rezultat de succes la COP29. În negocierile privind schimbările climatice, UE solicită și mai multe acțiuni în acest deceniu critic, inclusiv:
- stabilirea unui nou obiectiv global privind finanțarea climatică, cu contribuții publice și private sporite pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în acțiunile lor în domeniul schimbărilor climatice;
- finalizarea negocierilor în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris privind piețele internaționale de carbon;
- continuarea implementării angajamentelor COP28 de a trece de la combustibilii fosili și de a face eforturi pentru contribuții mai ambițioase determinate la nivel național – planurile de acțiune ale țărilor în domeniul climei care urmează să fie realizate în 2025.
DIRECȚIA COMUNICARE