Astăzi se lansează apelul de proiecte pentru înființarea de păduri urbane, prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Data publicarii : 27 Sep 2023

COMUNICAT DE PRESĂ                                                                               27 septembrie  2023

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, lansarea apelului de proiecte pentru plantarea de mini-păduri în orașele României. Astfel, începînd de astăzi, 27 septembrie, ora 12.00 până la data de 30 aprilie 2024, se desfășoară runda de atragere de fonduri pentru Subinvestiția I.1.C. „Crearea de păduri urbane”, finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta face parte din  Investiția I.1. „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane”.

Alocarea financiară totală acordată prin PNRR este de 30 milioane euro, echivalentul a 148.914.000 lei. Sesiunea va fi de tip necompetitiv, apel deschis, pentru toți solicitanții eligibili, pe principiul ,,primul venit, primul servit”, în limita bugetului maxim eligibil alocat, respectiv până la epuizarea alocării financiare totale, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2024.

„Aceste mini-păduri vor fi niște insule de biodiversitate care vor proteja populația de praf, vor reduce poluarea, vor stoca mai mult  dioxid de carbon decât o pădure obișnuită.  Așadar, având în vedere calitatea aerului din multe din orașele României, având în vedere problemele cu praful, problemele cu particulele de PM2.5 și PM10, îndrăznesc să cred că aceste investiții vor acționa ca niște veritabili doctori în acele comunități și vor aduce un aer mai curat. Sper să avem cât mai multe proiecte depuse, atât de primării, cât și de unitățile școlare”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

În ceea ce privește alocarea financiară la nivel de proiect, valoarea maximă eligibilă nu poate depăși o valoare medie de maxim 9,5 EUR/mp, echivalentul a 47,156 lei/mp, fără TVA.

Scopul investiției îl reprezintă acordarea unei finanțări  unităților administrativ-teritoriale de tip urban (orașe, municipii) și altor instituții publice pentru înființarea unor păduri urbane noi pe terenurile ce le dețin.

Aceste păduri urbane se vor înființa folosind o vastă diversitate de arbori și arbuști din specii native și vor avea densități mari, astfel încât să se constituie în “plămâni verzi”, care vor aduce beneficii multiple, precum purificarea aerului, reducerea zgomotului, stocarea carbonului, conservarea peisajului, reducerea temperaturii aerului, reducerea anxietății și implicit îmbunătățirea sănătății publice.

Calendarul propus prin PNRR menționează realizarea, până la 31 decembrie 2023, a unei suprafețe de 500.000 mp și realizarea, până la data de 30 iunie 2026, a unei suprafețe de 3.150.000 mp de astfel de păduri.

Solicitanți eligibili sunt:

• Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) definite conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul

Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968

privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:

a. municipii reședință de județ;

b. municipiul București;

c. alte municipii;

d. orașe;

e. județe;

• Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, definite conform O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

• Instituțiile de învățământ publice;

• Parteneriate între tipurile de solicitanți menționati anterior.

Amplasamentul propus prin proiectul tehnico-economic pentru crearea pădurilor urbane trebuie să îndeplinească, cumulativ, urmăroarele condiții:

1. Să se afle în proprietatea sau în administrarea solicitantului/partenerului;

2. Să fie situat în intravilanul sau în zona periurbană a unui oraș sau municipiu;

3. Să nu prezinte interdicții sau incompatibilități funcționale privind instalarea vegetației

forestiere;

4. Să aibă o suprafață compactă de minim 100 mp și o lățime de cel puțin 2 m;

5. Să fie apt de plantare după efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului și să nu aibă

instalată anterior vegetație forestieră;

6. Să nu fie în litigiu și să nu facă obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de

proprietate.

Cererea de finanțare și anexele în format editabil vor fi disponibile la linkul: https://pnrr.mmap.ro/ghiduri-paduri-si-protectia-biodiversitatii/

 Link depunere proiecte: https://proiecte.pnrr.gov.ro/

 Adresa de mail suport: (pentru întrebări tehnice legate de apel) dgpnrr@mmediu.ro.

Direcția Comunicare

 

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”                                                                                                    MMAP, Calea Plevnei nr. 139, sector 6, București e-mail: dgpnrr@mmediu.ro   website: www.mmediu.ro http://pnrr.mmap.ro/

https://mfe.gov.ro/pnrr/                                                                                                                                                                        https://www.facebook.com/PNRROficial/