Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat lansarea în consultare publică a proiectului de OUG privind dezvoltarea SUMAL 3.0

Data publicarii : 30 Jan 2024

COMUNICAT DE PRESĂ                                                                               București, 29 ianuarie 2024

 

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a susținut astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia a anunțat dezvoltarea versiunii 3.0 a programului SUMAL, unic în Europa, care monitorizează în timp real trasabilitatea masei lemnoase pe teritoriul României. Alături de ministrul mediului, la conferință au participat directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, General ing. Ionel-Sorin Bălan și secretarul de stat din cadrul MMAP, Ionuț-Sorin Banciu. De asemenea, a fost prezentat bilanțul cu ocazia împlinirii a trei ani de funcționare a SUMAL 2.0.

Printre noutățile SUMAL 3.0 se numără: evoluția tehnologică a sistemului informatic, regândirea modului de preluare a avizului de pe un dispozitiv mobil pe altul, introducerea unor dispozitive mobile pentru utilizatori care să fie dedicate exclusiv aplicației SUMAL și care vor avea în permanență conexiunea la date și GPS pornită. De asemenea, pe toate mijloacele de transport înscrise în SUMAL vor fi montate a dispozitive de localizare în timp real, care nu vor putea fi manipulate de utilizatori.

"SUMAL 2.0 a fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla vreodată pentru pădurile din România. Spun asta pentru că acest sistem a schimbat total modul de supraveghere a tăierilor din pădurile țării, dar și a transporturilor de material lemnos pe drumurile României. De trei ani încoace, totul este digitalizat, totul este raportat în timp real în sistem, iar orice activitate care implică pădurile din România (exploatare, transport, depozitare) este dependentă 100% de SUMAL. Cu SUMAL 2.0 nu doar că știm dinainte unde vor avea loc exploatări forestiere, dar știm cu exactitate și când se vor întâmpla acestea! De când funcționează sistemul  SUMAL 2.0 au fost generate în medie 14.200 de avize pe zi. Asta înseamnă circa 5,14 milioane de avize pe an și 15,63 de milioane de avize în cei trei ani de funcționare”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

De asemenea, ministrul mediului a amintit de proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care are 3 componente diferite interconectate între ele și cu viitorul SUMAL 3.0: monitorizarea prin intermediul imaginilor satelitare, supravegherea prin intermediul unui sistem de camere video, monitorizarea fondului forestier utilizând senzori LiDAR. 

„Prin faptul că echipa de dezvoltare de la STS a utilizat tehnologii moderne, de tip open-source, în dezvoltarea SUMAL 2.0, a generat o economie la bugetul de stat de aproximativ 12 milioane de euro. Astfel că, în proiectarea noului sistem, vom menține modelele de bună practică. SUMAL 3.0 înseamnă upgrade pe tehnologii, putere mai mare de procesare, eficiență a resurselor, o interacțiune mai bună a utilizatorilor cu aplicația și posibilitatea de a integra alte inițiative ale ministerului care vor conduce la protejarea mediului înconjurător. SUMAL este una dintre componentele de transformare digitală a României, alături de celelalte aplicații de utilitate publică despre care auzim tot mai des în ultimii ani că trebuie să fie interoperabile. Iar acesta va fi rolul Cloud-ului Privat Guvernamental al României: va oferi posibilitatea să avem sisteme informatice interoperabile, standardizate, sigure și eficiente pentru cetățean”, a punctat directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, General ing. Ionel-Sorin Bălan.

”Cred că este pentru prima dată când trebuie să ne mândrim și cu faptul că România poate da sfaturi și soluții concrete pentru  toate provocările cu care se confruntă domeniul pădurilor la nivel global. Este un lucru foarte bun, eforturile sunt recunsocute de Comisia Europeană, chiar dacă am plecat de la o provocare pe care România o are legată de tăierile ilegale, am ajuns în punctul în care suntem cu un proiect concret, coerent, finanțat, care are deja un plan de acțiune și, cu siguranță va duce sistemul într-o cu totul altă perspectivă. Rata de identificare a tăierilor ilegale prin sunat la 112 s-a îmbunătățit considerabil și este un proiect al tuturor. Nu ne dorim să monitorizăm doar tăierile ilegale, ci și modul în care pădurile României se dezvoltă. Și vă asigur că mai avem încă păduri, asta ca să răspundem  îngrijorărilor nelegitime că ne-am pierdut toate pădurile  României! Pentru că 14.000 de avize pe zi, înseamnă 14.000 de avize legale de lemn, și nu cred că trebuie să uităm lucrul acesta. România are încă păduri bine întreținute, cu toate provocările pe care le avem cred că putem veni cu bune practici și pentru alte țări”, a declarat secretarul de stat din cadrul MMAP, Ionuț-Sorin Banciu.

Proiectul de OUG privind SUMAL 3.0 se află în consultare publică pe site-ul MMAP.

Direcția Comunicare