11 situri de importanță comunitară au fost desemnate arii speciale de conservare

Data publicarii : 31 Jan 2024

COMUNICAT DE PRESĂ                                                                                                                   30 ianuarie 2024

Hotărârea nr. 47/2024  pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 685/2022 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, a fost publicată ieri, în Monitorul Oficial (nr. 81 din 29.01.2024).

Actul normativ are ca principal scop continuarea procesului de desemnare a ariilor speciale de conservare, prin adăugarea unui număr de 11 arii speciale de conservare, ca obligație a României în ceea ce privește implementarea prevederilor art. 4 alin. (4)  din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (Directiva Habitate).

Cele 11 noi arii speciale de conservare sunt: ROSAC0030 Cheile Lăpușului, ROSAC0043 Comana,  ROSAC0044 Corabia - Turnu Măgurele, ROSAC0131 Oltenița - Mostiștea – Chiciu, ROSAC0312 Castanii comestibili de la Buia, ROSAC0323 Munții Ciucului, ROSAC0381 Râul Târgului-Argeșel-Râușor, ROSAC0382 Râul Târnava Mare între Copșa Mică și Mihalț, ROSAC0383 Târnava Mare între Odorheiu Secuiesc și Vânători, ROSAC0405 Dealurile Strehaia - Bâtlanele, ROSAC0431 Pajiștile dintre Șeica Mare și Veșeud.

România deține una dintre cele mai bogate biodiversități din Europa și este de datoria noastră să o protejăm și să răspundem cerințelor Strategiei pentru Biodiversitate a Uniunii Europene. Această bogăție, este, de asemenea, un motiv de mândrie. Astfel, lista ariilor speciale de conservare s-a îmbogățit cu încă 11 situri și conține acum 222 de situri”, a spus ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

În plus, față de obligațiile care derivă din prevederile art. 4 alin. (4)  din Directiva Habitate, în data de 02.07.2020, Comisia Europeană a  declanșat împotriva României o procedură de infringement referitoare la punerea necorespunzătoare în aplicare a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (cauza 2020/2238). Procedura se află în prima etapă a fazei precontencioase (scrisoare de punere în întârziere), proiectul de act normativ reprezentând unul dintre instrumentele legale care are ca scop rezolvarea neconformităților sesizate de către Comisia Europeană.

Ariile speciale de conservare propuse spre desemnare corespund siturilor de importanță comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare, în conformitate cu planurile de management aprobate. Măsurile de conservare sunt mecanismele și acțiunile efective care trebuie instituite pentru un sit Natura 2000, cu scopul de a atinge obiectivele de conservare ale sitului. Siturile de importanță comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare au fost notificate Comisiei Europene și desemnate la nivel comunitar, conform procedurilor specifice, ele fiind desemnate și la nivel național.

Documentația științifică aferentă celor 11 arii speciale de conservare, respectiv formularele standard ale ariilor speciale de conservare și limitele aferente acestora, întrunesc cerințele stabilite de către Comisia Europeană și au fost avizate favorabil de Academia Română - Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, forul științific responsabil în acest domeniu.

Totodată, pentru claritate și transparență, ele vor fi publicate pe site-ul autorității publice centrale pentru protecția mediului și vor fi notificate Comisiei Europene conform procedurilor de raportare specifice.

De asemenea, după intrarea în vigoare a proiectului de hotărâre, actele normative de adoptare a siturilor de importanță comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare conform prevederilor legale în vigoare, vor fi modificate și completate în vederea corelării cu prevederile proiectului de act normativ. Actele normative respective sunt: Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România cu modificările și completările ulterioare, și Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Direcția Comunicare