COMUNICAT DE PRESĂ București, 25 aprilie 2024
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, memorandumul privind aprobarea încheierii contractelor de finanțare a proiectelor aferente Investiției – ”Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene”. Această investiție face parte din Componenta Managementul Apei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin acest memorandum aprobat de Executiv se prevede posibilitatea de contractare a tuturor proiectelor selectate, în limita bugetului alocat prin HG nr.1235/2022 și OUG nr.124/2021, precum și aprobarea utilizării sumei neangajate din supracontractarea aferentă primului apel de proiecte, în valoare de 19,7 milioane euro, necesară pentru realizarea a 148,6 km de rețele de alimentare cu apă, pentru a fi îndeplinit indicatorul final de 1.282 km. Astfel, vor fi semnate contractele aferente tuturor celor 225 de proiecte care au trecut de faza de selecție a apelului, pentru a putea fi îndepliniți indicatorii revizuiți, prin modificarea PNRR.
„Avem prin Planul Național de Redresare și Reziliență un buget consistent pentru investiții din Componenta din PNRR dedicată Managementului Apei, investiții care contribuie la dezvoltarea și extinderea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate urbane și a sistemelor de alimentare cu apă. Cele peste 200 de proiecte selectate vor aduce beneficii extraordinare locuitorilor din localitățile cu peste 2000 de locuitori echivalenți”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
Pentru implementarea Investiției ”Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți”, indicatorii actualizați sunt de 1.282 km rețele de alimentare cu apă și 2.003 km rețele de canalizare în localități aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu prevederile Legii serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la 30 iunie 2026.
Alocarea financiară totală acordată pentru această investiție este de 780 de milioane euro (600 milioane euro, fonduri din PNRR, la care se adaugă 180 milioane euro supracontractarea, în procent de 30%).
Direcția Comunicare