Parc eolian Potoc 1

Data publicarii : 26 Sep 2023

[25.04.2024]

Având în vedere faptul că în perioada de consultare publică nu s-au primit observații/comentarii la decizia de emitere a acordului de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Acordul de mediu nr. 1 din 25.04.2024 pentru proiectul "Parc eolian POTOC 1".

•              Acordul de mediu nr. 1/25.04.2024

[10.04.2024]

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "Parc eolian POTOC 1", amplasat pe teritoriul administrativ al comunelor Răcășdia, Ciuchici și Ciclova Română, județul Caraș-Severin.

Decizia de emitere a acordului de mediu a fost emisă în baza prevederilor Regulamentului UE nr. 2577/2022 de stabilire a unui cadru pentru accelerarea implementării energiei din surse regenerabile, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului; a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare și a Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul acordului de mediu, informaţiile detaliate cu privire la proiect, care nu erau disponibile la momentul evaluării de mediu, inclusiv documentele suplimentare pot fi consultate la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din Bd. Libertății nr. 12, sector 5, în zilele de luni-joi , între orele 08.30-17.00 și vineri, între orele 08.30-14.30.

Comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat se primesc la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ, până la data de 22.04.2024.

În cazul în care nu se primesc comentarii/observații justificate/propuneri ale publicului interesat la proiectul acordului de mediu până la data de 22.04.2024, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor emite acordul de mediu.


[26.09.2023]

Urmare adresei Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin nr. 9324/AAA/29.08.2023, înregistrată în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu nr. R/26282/31.08.2023, având ca obiect solicitarea S.C. ORAVIȚA POWER PARK S.R.L. nr. 9291/28.03.2023 de exceptare de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului pentru proiectul ”Parc Eolian Potoc 1” amplasat pe teritoriul administrativ al comunelor Răcășdia, Ciuchici și Ciclova Română, județul Caraș-Severin, în urma analizei motivelor care stau la baza solicitării și documentelor atașate (Notificare, Certificatul de urbanism nr. 189/08.06.2021 emis de Consiliul Județean Caraș-Severin și planurile anexă, studiul de evaluare adecvată pentru P.U.Z. ”Parc Eolian Potoc 1”, raportul final privind impactul potențial al implemetării proiectului ”Parc Eolian Potoc 1” asupra speciilor de păsări și chiroptere, raportul de mediu pentru P.U.Z. ”Parc Eolian Potoc 1”, avizul de mediu nr. 3/15.12.2022 emis de A.P.M. Caraș - Severin pentru planul „Elaborare PUZ - Parc Eolian Potoc 1”, completat cu Adresa nr. 773/AAA/26.01.2023 ADDENDUM la avizul de mediu nr. 3/15.12.2022, Hotărârea Consiliului Local a comunei Ciuchici nr. 18 din 28.04.2023 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal – Parc  Eolian Potoc 1, Hotărârea Consiliului Local a comunei Ciclova Română nr. 35 din 28.04.2023 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal – Parc  Eolian Potoc 1, Hotărârea Consiliului Local a comunei Răcășdia nr. 21 din 25.04.2023 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal – Parc  Eolian Potoc 1), comunicăm următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de autoritate centrală pentru protecția mediului, decide exceptarea de la parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul ”Parc Eolian Potoc 1”, amplasat pe teritoriul administrativ al comunelor Răcășdia, Ciuchici și Ciclova Română, județul Caraș-Severin.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune la dispoziția publicului spre informare motivele și documentele care au stat la baza luării deciziei:

Decizia cu privire la emiterea acordului de mediu/ respingerea solicitării de emitere și/sau condițiile de îndeplinit pentru emiterea actului de reglementare, dacă este cazul, se va comunica până la data de 23.10.2023.