Anunț privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unui post aferent funcţiei publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului Strategii și Raportare în Domeniul Climei – Direcția Generală Evaluare Impact, Controlul Poluării și Schimbări Climatice 19.04.2023, ora 1000 - proba scrisă

Data publicarii : 15 Mar 2023

Anunț privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unui post aferent funcţiei publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului Strategii și Raportare în Domeniul Climei – Direcția Generală Evaluare Impact, Controlul Poluării și Schimbări Climatice  19.04.2023, ora 1000 - proba scrisă

 

Descrierea funcției vacante: consilier, clasa I, grad profesional principal

Nivelul postului: execuție

Clasa: I

Identificarea posturilor: 1 post (ID 566748)

Durata timpului de lucru: 8 ore/zi (40 ore/săptămână)

 

Probele stabilite pentru concurs:

- proba scrisă;

- interviu;

 

Dosarele de concurs vor conține în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G.nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, actualizată și se vor depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a instituției și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, astfel:

  1. formularul de înscriere prevăzut în Anexa nr. 1;
  2. curriculum vitae, modelul comun european;
  3. copia actului de identitate;
  4. copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
  5. copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei, potrivit modelulului orientativ prevăzut în Anexa nr. 2;
  6. copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
  7. cazierul judiciar;
  8. declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

*) Adeverinţa prevăzută la litera e) care are un alt format decât cel prevăzut în Anexa nr. 2 trebuie să cuprindă elemente similar celor prevăzute în model şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii,vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.

**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

***) Copiile de pe actele prevăzute mai sus, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

****) Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

*****) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

                                PUBLICAT ÎN DATA DE 15.03.2023

După verificarea de către comisia de concurs a dosarelor de înscriere, se va afişa pe site și la locul desfășurării concursului lista cu candidaţii care întrunesc condiţiile de participare la proba scrisă a concursului.

În vederea participării la proba scrisă, candidaţii admişi la selecţia dosarelor vor fi prezenţi în data de 19.04.2023 la ora 0945 la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, bld. Libertății, Nr. 12,  Sector 5, București.

Informaţii suplimentare privind concursul pot fi obţinute la secretariatul concursului ce va fi asigurat de doamna Ecaterina CHIRICUȚĂ, consilier în cadrul Serviciului Gestionare Resurse Umane, telefon: 021.408.95.65, ecaterina.chiricuta@mmediu.ro.

În vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe site-ul ANFP și site-ul ministerului (perioada 15.03.2023 – 03.04.2023, inclusiv), candidaţii pot depune dosarul de înscriere la concurs la Serviciul Gestionare Resurse Umane, în intervalul orar 830-1600 de luni până joi, iar vineri în intervalul orar 830-1400 (camera 329, etaj II).

Proba scrisă va avea loc în data de 19.04.2023 de la ora 1000.

CONDIŢIILE GENERALE sunt prevăzute în articolul 465 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

CONDIŢII SPECIFICE:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice minimum 5 ani.

ATRIBUŢIILE POSTULUI:

1. Participă la fundamentarea și elaborarea politicilor și strategiilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de adaptare la efectele schimbărilor climatice;

2. Participă la elaborarea pozițiilor din partea României și la reuniunile de negociere a actelor normative la nivelul Consiliului UE în domeniul schimbărilor climatice (Decizii, Regulamente, Directive UE) în baza mandatului acordat în acord cu interesele şi priorităţile la nivel naţional; diseminează informaţia către celelalte autorităţi publice implicate; 

3. Asigură reprezentarea României în cadrul grupurilor de lucru la nivelul Comisiei europene pentru implementarea actelor normative în vigoare la nivelul UE în domeniul schimbărilor climatice (Decizii, Regulamente, Directive UE) în baza mandatului acordat; diseminează informaţia către celelalte autorităţi publice implicate;

4. Asigură participarea la dezbaterile grupurilor de lucru pentru stabilirea poziției UE referitor la negocierile internaționale sub prevederile UNFCCC, Acordul de la Paris, în cadrul Grupului de Lucru Aspecte Internaționale de Mediu – Schimbări Climatice;

5. Contribuie la raportarea conform cerințelor Regulamentului (UE) 2018/1999 privind Guvernanța Uniunii Energetice și a Acțiunilor Climatice;

6. Participă la elaborarea actelor normative necesare implementării la nivel național a actelor legislative aferente Cadrului european Energie-Climă 2030;

7. Asigură implementarea Regulamentului de Partajare a Eforturilor (UE) 2018/842;

8. Contribuie pe domeniul de competență la actualizarea periodică a Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiune în domeniul Schimbărilor Climatice, în funcţie de evoluţia reglementărilor în domeniu, pe plan național, european și internaţional;

9. Participă la desfășurarea procesului de raportare conform cerințelor UNFCCC, Protocolului de la Kyoto, Acordului de la Paris și a Conferinței Părților acestora, în ceea ce privește Rapoartele Bienale și Comunicările Naționale către Comisia Europeană/Agenția Europeană de Mediu, Secretariatul UNFCCC, pe domeniul de competență.

BIBILIGRAFIE ȘI TEMATICĂ

  1. Constituția României, republicată

cu tematica Reglementări privind respectarea demnității umane, protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevenirea și combaterea incitării la ură și discriminare;

  1. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Reglementări privind funcția publică;

  1. Ordonanța Guvernului nr.137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Reglementări privind libertatea de circulație, dreptul la libera alegere a domiciliului și accesul la locurile publice;

  1. Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

cu tematica Reglementări privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii;

  1. Hotărârea Guvernului nr.43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Reglementări privind Organizarea şi funcţionarea MMAP;

  1. Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC)

cu tematicaReglementări privind Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC);

  1. Legea nr. 57/2017 pentru ratificarea Acordului de la Paris

cu tematica Reglementări privind Acordul de la Paris;

  1. Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

cu tematica Reglementări privind Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice;

  1. Regulamentul (UE) nr. 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului din privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice

cu tematica Reglementări privind Guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice;

  1. Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013

cu tematica Reglementări privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris.

 

NOTĂ: Actele normative se completează cu reglementările legale de completare şi modificare ale acestora, precum şi cu republicările ulterioare.

 

Rezultat selectie dosare

Rezultat proba scrisa

Rezultat interviu

Rezultat final