Comisia Europeană a lansat în data de 20 decembrie 2020, procesul de consultare publică pentru revizuirea Directivei 2010/75/EU privind emisiile industriale (IED) și a Regulamentului (CE) 166/2006 privind înființarea Registrului European al Poluanților Emiși și Transferați (E-PRTR).
Revizuirea celor două acte normative face parte dintr-un proces mai amplu în contextul obiectivului de poluare zero din Pactul ecologic european (PEE) și asigurării coerenței cu politicile din domeniile schimbărilor climatice, energie și economie circulară.
Consultarea publică este deschisă până la data de 23 martie 2021.
Scopul acestei consultări este de a oferi posibilitatea publicului și părților interesate de a transmite puncte de vedere cu privire la măsurile posibile care trebuie incluse în cadrul revizuirii IED și a E-PRTR.
Evaluările ambelor acte normative au identificat o serie de domenii pentru care cadrul legislativ privind emisiile industriale ar putea fi îmbunătățit pentru a putea contribui mai eficient la obiectivele Pactului ecologic european și Planului de acțiune zero poluare.
Comisia Europeană invită publicul și părțile interesate să își exprime opiniile cu privire la o serie de posibile îmbunătățiri din perspectiva unei mai bune implementări tehnice, explorând sinergiile cu alte instrumente legislative, precum și îmbunătățirea participării publicului la luarea deciziilor în probleme de mediu. Informațiile primite în cadrul acestei consultări vor sprijini evaluările de impact privind revizuirea IED și E-PRTR pe care Comisia Europeană le efectuează în prezent.
Invităm părțile interesate să participe la consultarea publică organizată de Comisia Europeană.
Mai multe informații și chestionarul se regăsesc la următoarea adresă: ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12306-EU-rules-on-industrial-emissions-revision/public-consultation.