ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ ORA PĂMÂNTULUI 2016 Luminile vor fi stinse din Fidji până în Statele Unite

Data publicarii : 16 Mar 2016

La trei luni de la Conferința internațională de la Paris asupra climei, autorii inițiativei "Ora pământului" (Earth Hour) speră să mobilizeze milioane de persoane din întreaga lume care să susțină astfel respectarea angajamentelor împotriva încălzirii climei, relatează marți AFP.

În peste 170 de țări, sâmbătă la 20h30 (ora locală a fiecărei țări), monumente sau situri celebre, cum ar fi Empire State Building din New York, nu vor fi iluminate timp de o oră, cetățenii, colectivitățile, firmele fiind invitate să facă și ele același lucru.

Obiectivul acestei inițiative ce aparține Fondului mondial pentru natură (WWF) este să amintească faptul că energia consumată are un preț pentru planetă și să îndemne autoritățile și persoanele particulare să acționeze în favoarea climei. Energiile fosile (cărbune, gaz, petrol) utilizate în producerea electricității sunt responsabile de trei sferturi din emisiile de gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii climatice.

A zecea ediție a "Orei Pământului" va începe în insulele Fidji, trecând apoi în Asia, Europa și America.

"+Earth Hour+ permite fiecăruia — în cadrul unor reuniuni, campanii interactive sau rețele de socializare — să participe la istoria schimbărilor climatice", afirmă într-un comunicat Siddarth Das, director mondial pentru această acțiune.

Printr-un acord încheiat în 12 decembrie, comunitatea internațională s-a angajat să mențină încălzirea climei "sub 2 grade Celsius" față de era preindustrială.

Acțiunea cuprinde și evenimente festive, cum ar fi o ședință de yoga colectivă, un picnic într-un parc sau o paradă a modei cu articole confecționate din materiale reciclabile, toate organizate în Australia, feluri de mâncare pregătite la foc și degustarea lor la lumina lumânărilor în Franța, o cină organizată tot cu lumânări în Finlanda etc.

În 2015, în 172 de țări și 7.000 de orașe, câteva sute de monumente și situri, printre care turnul Burj Khalifa din Dubai sau Harbour Bridge din Sydney, au stat în întuneric o oră, potrivit WWF. La Paris, Turnul Eiffel nu a mai scânteiat cinci minute și luminile din aproape 300 de clădiri au fost stinse. WWF organizează de altfel o competiție internațională, Earth Hour City Challenge, care recompensează cele mai ambițioase orașe în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice.

De la prima sa ediție din 2007, organizată doar la Sydney, acțiunea "Earth Hour" ia tot mai multă amploare.

Sursa: agerpres